Don Catering continuă să exploreze bucătăriile lumii

 

Chef Johnny Şuşală și Chef Nico Lontras se reîntâlnesc la Miele Center Romania pentru a da startul celei de-a doua excursii gastronomice marca Don Catering.

 

Don Catering continuă să exploreze bucătăriile lumii care au inspirat tradiţia culinară românească și dezvăluie noi sortimente din meniurile sale călătoare alături de Don Cruton, brutăria ce în curând își va deschide porțile în Valea Dragului. Cu pasiunea și îndemânarea pe care cei 17 ani de experiență i le-au adus, Narcisa Giurea va recrea atmosfera ulițelor giurgiuvene inundate de mireasma pâinii proaspete, în timp ce Chef Johnny Șușală și Chef Nico Lontras își vor provoca invitații să redescopere aromele autentice locale cu un spectacol apetisant de live cooking.

 

Pâinea din Valea Dragului se coace pentru a fi împărțită, așa că Don Cruton încinge cu drag vetrele pentru invitații săi. Împreună vor testa produse de panificație selectate dintre viitoarele sale bucurii făinoase, plămădite cu grijă după rețete tradiționale românești și de peste hotare. Odată ce frângem pâinea, începe ospățul, cu rețete autohtone reinventate ce vă vor trezi gustul pentru aventură.

 

Ca și Don Catering, Don Cruton nu este doar meșter patiser, ci și o structură a economiei sociale dezvoltată de Asociația pentru Păstrarea Tradițiilor Culinare (APTC) în cadrul proiectului „EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ PENTRU INCLUZIUNE SOCIALĂ”, POSDRU/173/6.1/S/147557, care vine în sprijinul persoanelor de etnie romă, al femeilor aflate în situații de risc și al victimelor violenței în familie. Dincolo de ușile brutăriei, aceste grupuri vulnerabile găsesc atât un loc de muncă, cât și o a doua șansă la integrarea în comunitate.

 

Coaptă cu grijă și mulțumire, patiseria Don Cruton aduce zâmbete de desfătare celor cu dor și poftă de gusturi și frăgezimi de demult. Iar când foamea ia locul apetitului, găsiți aceleași produse savuroase în meniurile călătoare Don Catering. Fie că alegeți pâini dospite cu spor, gustări sărate sau răsfățuri dulci, cu Don Cruton vă bucurați întotdeauna de prospețimea rustică din Valea Dragului.

 

APTC a fost înființată în luna iunie a anului 2014 având ca scop promovarea tradițiilor locale și a valorilor naționale prin readucerea la viață a rețetelor tradiționale vechi. Prin proiectele sale, asociația dorește să creeze legături directe între mediul rural din Valea Dragului, Giurgiu, și București, pentru a stimula activitatea economică la nivelul comunei și, implicit, dezvoltarea durabilă a acesteia.

 

Proiect susținut de: APTC, Asociația Hermes

 

Parteneri: Feeder.ro

0 Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

CONTACTEAZĂ-NE

Răspundem cât ai zbura peste Atlantic și înapoi.

Sending

© 2015 Don Catering

Log in with your credentials

Forgot your details?